Inceputul lumii noastre e sfarsitul altor vieti,
Mii de ani de existente si razboaie au trecut,
De la oameni preistorici, la casutele de lut,
A-ntelege lumea noastra, nu putem, caci nu e rost,
Iara toate ce le facem, ne cufunda in regrete,
Asteptand dar un destept, din prostii sa se destepte-
Privim catre viitor, gandind doar la ce a fost.
Sutele noastre de stihuri, miile de randuri scrise,
Adancite prin vreo carte, necitite de privire,
Au lasat sa se afunde gandurile-n amagire;
Nu sunt multi cei care scriu, dar sunt multe interzise.
Chiar de spunem ca e liber, ca nu costa sa vorbesti,
Societatea noastra draga ne arata ca tacerea
Nu rapeste niciun zambet, nu aduce nici durerea,
Insa ca moralitate, nu te lasa sa traiesti.
Fiecare intelege ce vrea de prin versurile astea, esential e ca poetu', adica eu, n-am avut nimic in cap decat ca libertatea noastra e o prostie, cat timp nu judecam decat dupa cum ne-ar fi mai bine, nu mai drept. Sper sa va placa, iar acum, fuga la un film: Undisputed 2. Il recomand !
Si nu am uitat de "conflictul" cu directiunea din Pedagogic; am vorbit cu doamna Voinea de la GdS si tre' sa dau zilele astea pe acolo, cand o sa fiu liber, sau mai hanic ca de obicei.
Pumnu' strans!
Postări
2 comentarii:
Respect Cataline, esti bun omule :).
ohoooo :> Frumos!
Cat despre conflict, posteaza evolutia "razbunarii" :))
Trimiteți un comentariu
Trebuie sa ai si tu un cuvant de spus, nu?