Nu apa, nu alcool... Curge prin vene!

   Nevoia de a lupta. Si luptam. De pe la 17-18 ani, sangele devine tot mai dens si circulatia tot mai proasta. Muschii raman incordati si atentia este prezenta la fiecare pas, concentrata in diverse directii. Si curge prin vene, nevoia de zambet, iubire, adevar, frumos, sublim, fericire, muzica, arta, liniste. Si nimeni nu ti le da. Continui sa lupti si uneori nu te ajuta cu nimic lupta.
   Observi ca nu minti si ca e o gresala asta, nicidecum o virtute. Te retragi asadar si incetezi contactul cu mincinosii. Observi ca ar trebui sa ii doresti raul cuiva, sa poti fi numit un om normal, si incetezi sa te consideri om. Observi si ca sunt diverse orgolii si prostii in capul tinerilor, si te gandesti ca esti parca atat de batran... Si privesti apoi batranii in ochi si observi ca nu-s deloc usi de biserica.
   Crestem si dam de tot felul de probleme. In loc sa scapam de ele dam de altele noi si cautam pe cineva care sa ne aduca zambetul pe buze pentru un timp, aceeasi persoana care sa opreasca timpul intr-o ciudata si intensa traire pe care o numim atat de simplu: fericire. Si cam asta e nevoia de iubire: un simplu, egoist vis de a zambi mereu. Logic, nu prea iti iese, sau daca esti aproape de a-l atinge, il ingreunezi singur cu propriile prostii, ca nu e nimeni sa te invete.   
   Da' gata cu vorba. Sper sa va placa melodia, mi-am amintit ca o ascultam acum ceva timp si mi-a placut prea tare sa nu o reamintesc celor ce poate au uitat-o.