Sper sa va placa, e scrisa pe parcursul a mai multor zile, din sms-uri, in diminetile de iarna. Adresantul era Alexandra si am gasit-o intr-o agenda zilele astea.Numerele de la inceputul paragrafelor reprezentau zile in ordine cronologica.

1.    Era frig, dar el inca avea mainile calde. Ii tinuse trupul atat de aproape ca inca tremura.
- M-a durut fiecare clipa fara tine, fiecare zi. Te strang in brate cu gandul la toate zilele in care nu as fi putut face asta si nu puteam... vocea lui era nelinistita. Cum s-ar putea linisti? Era ea, atat  de dorita si pretuita in bratele lui ce ii atingeau temator corpul.
- Stiam ca o sa imi intri in sange, vroiam, visam...
-Te pretuiesc atat de mult, spuse el pierzandu-se in ochii ei.
2.   Ea ramase tacuta, cu ochii inchisi si corpul incordat; avea inca indoieli pe care el nu si le putea explica. Fara temei sau scop, ea avea indoieli. "Probabil nu intelege" isi spuse el. Nu cerea inca sa inteleaga tot, ci doar sa fie ea un copil, mereu. Il bucura inocenta ei pe care o alerga in fiecare gan. O ridica in brate si o privi zambind. Ii simtise indoielile sinu le putea intelege. Toate gandurile ii erau ocupate, caci el, ramase ca si altadata surprins: Atat de frumoasa... 
3.     Era liniste. Tot ce putea auzi era zgomotul pasilor ei... ii simtise plecarea in cele mai adanci parti de suflet, iar locurile ce pana acum ii erau indepartate si reci ii aminteau zambetele. Incerca sa uite ca nu e totul perfect, inchise ochii si astepta; secunde, minute, ore, zile. Le amintea pe toate pana cand dimineata il fura in scurte vise. Toate pareau sa se indeparteze. Tacu...
    Nu stia ce sa faca, rememorand doua cuvinte: "Saruta-ma". Parca nu facuse asta niciodata....
4.     Stele, soare, luna, adieri, nimic nu erau la fel. Simtise cum el se indeparteaza de adorarea ei, fara a putea face ceva. In fapt, avea destule de facut, de spus. I-ar fi spus "te iubesc" in fiecare clipa, dar nu-si grabea vorbele. Nu o facuse, simtea ca trebuie, dar isi pastra totul intr-un tainic plan. 
    "Oare ce face?" , isi spuse el zambind. Se gandise atat de tare la ea ca se temea sa nu ii provoace vre-un disconfort ezoteric. Ceasul batu ora 4, iar el adormi...
5.     partea a 5-a lipseste...
6.     Nu era nici cald, nici rece. Timpul se pierduse aievea intre primavara si vara, amestecand aievea raze racoroase si fulgi. Isi trecuse dimineata in planuri si vise... se gandea inca la ceva care sa o bucure.
    Ar fi vrut ca toate sa fie mai usoare: dor, griji, lipsa, nevoie. Erau inca doi copii care invatau sa pretuiasca si sa adore. Ii intrase in sange, copila... O respira, si o adora cu toata fiinta lui. 
    "Ciocolata si flori" , soptii el, parasind camera. Ea inca visa...
7. Niciun sunet nu lovea peretii camerei in dimineata... [e tot ce a mai ramas din sms-ul zilei a 7-a.]


Doua melodii frumoase...
   TU te-ai uitat la el cand toti il urau, TU l-ai hranit cand avea mai mare nevoie, TU L-AI ADUS LA VIATA si tot TU l-ai ucis usor, putin cate putin...A avut incredere in tine, proasto ...
Dar stii ceva? Marea nu s`a schimbat prea mult, insa reflexia ta da :)
    Ramane o intrebare... De ce?