Sentimentele sunt relative, oamenii sunt diferiti si deci, trairile nu sunt niciodata aceleasi! Sa nu mai spunem deci: "stiu ce simti!"


    Citeam astazi o postare trista, in blogul Denisei; nu stiam ce sa ii scriu, sa vada ca sunt interesat de cuvintele pe care le insirase atat de frumos. Apoi m-am gandit ca poate stiu ce simt. Da' nu! e imposibil.
     Dau un exemplu "abstract si absurd" : sa zicem ca un tip iubeste o fata din prima secunda a zilei, pana in ultima secunda a noptii. Bun, iar copii se despart, baiatul fiind surprins de decizia ei. Cu totii am trecut prin asta (si baieti si fete) . Stim deci, cum e sa faca un anumit gest, sau sa ia o anumita decizie, nicidecum nu stim ce simte omul ala atunci. E imposibil, cum ziceam mai sus!
     Stim cum e sa fii parasit, cum e sa parasesti, cum e sa iubesti, cum e sa adori, cum e sa visezi totul intr-o singura persoana. Intensitatea insa... mai greu de judecat. Iar asta in principiu, pentru ca nu exista constanta, ci doar relativitate.
    Mai am putin si dau in stiinte exacte, cand ceea ce vroiam doar sa zic e ca ar trebui sa ne oprim din a spune : "stiu ce simti" . Uite, eu sunt un tip care are toata viata legata de cifra 17: pe 17.07 fac 18 ani, pe 17 am intalnit-o pe Alexandra, pe 17 ne-am despartit, la 17 ani, 7 luni si 7 zile i-am spus primul "te iubesc" din viata mea de copil prostut, etc. Au trecut deja 5 luni de cand nu mai suntem impreuna, da' eu inca...
    Si totusi, nu-mi permit sa ii spun Denisei: stii ce, eu cred ca stiu ceea ce simti! E ilogic!
1. Sunt baiat!
2. Ea a iubit, nu eu!
3. E mult mai (atentie, lista) : inteligenta, amuzanta, calma, discreta, frumoasa, sensibila, romantica, pasionala (cel putin asa imi pare) .
4. Sunt un fotbalist bun. (n-are legatura, nu? :)) )
5. Iar ultimul e cel mai simplu motiv, pe care l-am inscriptionat si pe cartea scrisa, deasupra semnaturilor colegelor... da' ramane secret!
     Reascultati melodia si ... doar simtiti! Stropi de melancolie...