Si ma gandesc de p'acum la toate: familie, sotie, parintii mei ajunsi bunici, batranete, probleme, serviciu si toate celelalte. Nu e vorba de fantezie, nu visez, doar planific, incerc sa gasesc o cale sa depasesc fiecare problema pe care inca n-am intalnit-o. Exact ca intr-un joc de sah, cand iti pregatesti 2-3 mutari inainte; dar in viata, ca si in joc, se intampla sa te ia cate ceva prin surprindere (eveniment, actiune, gresala) . Si poate nu stim mereu cum sa facem pasul corect, sau ne razbunam din orgoliu prostesc. Restauram totusi, pentru o clipa, dreptatea. A noastra...

   Timpul trece... simt asta cat mai dur si mai absurd. Trece si lasa toate amintirile de alta data intre zambete sterse. Ca seara trecuta, cand pe o banca stateam 5 baieti si 3 fete si ne uitam la luna. Urca usor pe cer si noi discutam. Din cand in cand ne mai opream sa admiram ceru' ala al adolescentei, pur si plin de stele, luna plina, cascavalul din desenele animate de acum 10-11 ani. Timpul trece, alearga uneori...

    Si se facuse 12 cand incepeam sa ne amintim de jocurile copilariei, de noptile pierdute, de zilele cu sah si table in ubra copacilor, diminetile cu fotbal si cateva sticle de suc care ne faceau parca... fericiti. Toate erau simple altadata. Nu era niciunul bun la ceva anume, niciunul trecut prin probleme. Simplitatea pare deocamdata calea spre fericire.

    Si totusi, sa nu devenim poetici, sau filozofici. Sa pastram o aura de realism: timpul trece si vin momente in care gresim, in care ni se greseste, momente in care murim, momente in care renastem, vremuri bune, proaste, fericite, triste. Asta pentru ca timpul trece, omul poate plange, simte durerea si totodata placerea. Intre toate, indicat ar fi sa fim cat mai putin plictisiti... sau deloc, daca se poate.