A venit vancanta, si inca e plictisitor! E monoton aproape... Intre 5-6 articole, mult hip-hop si 7 litrii de Cola nimic... nu gasesc inspiratie nici pentru rudimentarul "Mi-e dor..." ;
   Inca incerc sa descopar fericirea fiecarui moment in care plecam din camera, inca incerc sa uit de pasiunea noptii ce ma prinde in fata calculatorului intre orele tarzii. Halal pasiune... realizez ca trebuie sa ies, dar observ ca totul s-a spart, iar scanteia ce ne apropia desparte acum fiecare membru... Raman in fata televizorului la doua seriale consecutive de "Prietenii tai" si realizez ce pierd in fiecare clipa: zambete, priviri cutezatoare, salutul fiecaruia, stranerile de mana, intrebarile ironice...o gramada de prieteni minunati!
    Sunt optimist si totodata realist, realizand ca totul se va intoarce, mai devreme sau mai tarziu. Defapt, inteleg destule lucruri incat sa imi dau seama ca nicio clipa nu e ca alta, iar vacanta asta o sa fie diferita fata de cealalta; pacat ca diferenta e oarecum negativa!
Aveam destule intrebari sa le pun. In lipsa lor, ma deschid prin faramite de curiozitati la care imi raspund singur.
    Nu inteleg cum se indragostesc fetele... ramane o enigma fiecare sarut anost si copilaresc observat cu jumatate de privire, devine frustrant fiecare sentiment declarat intre un cuplu ce inca nu cunoaste pasiunea... Tin minte ca, pe banca din fata curtii mele stateau o fata si un baiat; iesisem de atatea ori pe langa ei, iar de fiecare data, vedeam acelas lucru: ea, in poala lui, monoton, radeau absurd la fiecare sarut, la fiecare atingere de mana, la fiecare miscare... mi se parea chiar un gest tampit, neadecvat momentului: era noapte, era un cer superb, o fata superba, un baiat ok, o strada pustie... m-as fi folosit de fiecare parte de decor (in special de fata) . Asa era seara de seara... chiar si acum; eu unul declar monotona relatia si nu ii pot da mult credit.
    De fiecare data cand ii vedeam ma gandeam ce as fi facut in locul lor, sau ce am facut de atatea ori in locul lor... eram printr-a 8-a cand aveam o relatie cu o fata ai carei parinti, din dorinta de a o proteja ii fixau ora 23:00 ca maxima. A fost o perioada amuzanta, caci, la miezul noptii -- sau mai tarziu, in functie de cum adormeau cei din casa -- iesea afara, apoi intra pe la 5.Inca imi plac amintirile astea, si fiecare imagine cu ea, sarutandu-ma de indata ce iesea, ca o eliberare a adrenalinei! E doar un exemplu... Ma gandeam de ce iesea, de ce se lasa mereu dusa de val, de gandurile si ideile mele, ma intrebam de ce suspina mereu, dupa fiecare sarut pe gat, de ce imi spunea cu jumatate de gura, intr-un geamat nervos si totusi invins "Musca-ma... acum!" . Iar eu, o sarutam usor, pastrandu-i una din buzelel sale atat de delicate... mai tarziu am aflat ca se numea sarut unguresc.
   De atunci pana acum, o insiruire de relatii la fel de placute, si active, pline de surprize, de evenimente amuzante, insa, inca nu simt ca am iubit. Adevarul e totusi ca am tinut la fiecare dintre ele, pentru ca doar asa ma puteam revansa plautului "Te iubesc..." pozitionat strategic dupa fiecare sarut mai special. Totusi, acum simt ca as putea sa ma indragostesc, sa simt fluturasii aceia in stomac... nu de alta, da' am 17, si consider ca stiu destul de multe, astfel incat sa ma pierd in detalii si sa raman o perioada...tacut.

"Prea devreme, sa ramai fara credinta..."   ;   "devreme, sa te trezesti devreme" ... imi plac versurile astea...


E viata mea sunt cosmarurile mele,
incerc sa ma trezesc sa pot scapa de ele...
Sa nu m simt suflarea atat de grea
Sa cred ca timpu' trece in favoarea mea!:|
E prea devreme sa pui punct...
devreme sa te simti... singur pe pamant!