In realitate insa, o sa pierd atatea nopti ca imi voi nega singur cuvintele. Da' doar atat. Nu pierd timp, nu pierd prietenie, credinte, ura (ca e si asta buna la vindecarea sufletelului:) ) , apreciere, pretuirea care in timp isi schimba adresantul.

   Nu vreau sa mai pierd nici timp de azi inainte cand voi simti mirosul acela proaspat pe care iubirea il lasa pe perna ta, pentru cand te trezesti, facandu-te sa zambesti. Si voi striga: iubesc, te iubesc, iubito... Da, voi striga cat voi putea, de la ritm de hip-hop, la ritm de samba, la minimal, sau vals chinuit, orice ritm, orice bit, melodie. De ce? Pentru ca ma tine, in esenta, pentru ca vreau, in principal.

    Voi striga si voi gati, voi continua sa injur in lipsa ei, sa soptesc nimicuri frumoase atunci cand imi va fi alaturi. Si voi avea priviri albastre, talentu' culinar exersat in timp, caldura si uneori seriozitatea mea de copil prostut, zambete, multe zambete.

     Si e rau, e de prost gust sa pierzi. De atata prost gust ca simti luni si luni gustu' prostiei tale pe buze, ba chiar iti tremura corpul, ca cel mai amarui lucru pe care ai putut sa-l atingi cu papilele tale gustative.

    Vine vacanta! Hopa sus, e caldura, e frumos! Vrem sa ii gasim lu' Roby o pizda, sa aiba o vara frumoasa. Mai vrem si sa ne angajam pe bani multi, munca putina, sa fim independeti si sa nu ni se mai ceara explicatii pentru noptile noastre pierdute. Vrem sa simtim ca traim, ca existam. Cam asta vrea toata gasca, asta va fi si vara noastra.