As incepe cu intunericul…totul e intunecat, ascuns parca intre dealuri si ani veseli de copilarie.
    In stanga camerei e drumul -ulita- catre cimitir, de care toti se tem. Intre dealuri, veselie si copilarie, are secretele lui, satul… In dreapta camerei e drumul principal, pe care ne jucam, trec care vechi, masini noi si carute demodate… e mic, cat o strada obisnuita, iar pe alaturi pomii lasa umbra sa cada pe pamant. Din josul strazii au inceput sa dispara unul cate unul batranii satului.
    Camera e pustie mai mereu; trei din cei patru pereti au ferestre, unul dintre acestia ramanand gol, lipsit de orice artificiu arhitectural. Asta imi aminteste fara sa vreau de vecinul din spatele casei bunicilor care de un timp se simte rau si este internat in spital. E in coma de ceva timp insa am auzit ca isi revine, ca se simte mai bine… gura satului, spune multe.
     Legende, blesteme si nefericiri… ma intorc in trecut cu fiecare clipa , cu fiecare privire si fiecare miscare; ma afund intre clipele timpului apus, rasufland apasat. Rememorez iubirile copilariei, putine la numar si insignifiante. Noptile aici imi par greoaie, lipsite de odihna, lipsite de glasuri joviale si june: e numai intuneric.
     Adesea, ies doar pentru a admira stelele, pana de curand singur, iar de doua seri, imi trezesc varul de noua ani pentru a-i arata minunatiile naturii. In prima noapte, privind catre drumul ce poarta catre mormintele de pe dealuri, deasupra satului, am zarit o stea ce astepta nestingherita apusul, prin flacara-i caracteristica galbuie, stinsa… a doua seara nu am mai zarit-o niciunde.
     Intre stropii de ploaie si adierea vantului se mai iveste acum o lumina pe cer, brazdandu-l, printr-un sunet puternic. In aer e o stare ciudata, de melancolie, iar pe fiecare fulg al pernei pluteste monotonia.
     Toate lasa insa loc de ganduri, de idei, iar in final de un zambet multumitor: realizez in fiecare clipa ca am un dar placut, ce imi permite sa visez mereu, indiferent de situatie; ce ma lasa sa desenez lipsit de talent un tablou in interiorul materiei si care imi permite sa sper, ca totul va fi… mai bine… „Cine traieste din sperante, va muri de disperare” …