Putine cuvinte, multe sentimente si vise; e tot ceea ce suntem, ce gandim si exprimam, indiferent de melodie, ipostaza sau subiect. Totusi, toate se pierd cu fiecare clipa, lasand locul unei absurde lumi cotidiene, unor noi valori si diferite tipuri de oameni.
Adesea imi par lipsit de respect, mie, celor din jur, profesorilor. E paradoxal, gandindu-ma ca incerc din prima clipa de ratiune sa pastrez valorile in ceilalti, amintindu-le de zambete si bucurii utopice, date de increderea in ceilalti, lucruri simpliste, sau pura prezenta a specialului atat de rar, omis in clipele cele mai tainice.
Spun lucruri gresite, dar care isi au o puternica nuanta de adevar, afirm fapte din cele mai josnice, cu un conturat fundal real si palpabil, dezmint lucruri la care visam in copilarie, cu o profunda dezamagire de sine... e povestea ta, spusa de fiecare data cand spui gresit ca profesorii nu au bun-simt, dar stii atat de bine ca nu ti-au aratat niciodata o dovada in sensul asta, o poveste demonstrata cand afirmi cu nonsalanta aroganta atitudine a celor din jur, care isi inchipuiesc/ atribuie un minunat sentiment de iubire, sau prietenie, intr-o prezenta impunatoare de fariseism; aceeasi poveste in care, tu, fie ca est el, sau ea spui ca nu mai ai vise, pentru ca ti le spulbera realitatea, incredere, pentru ca ceilalti o inseala...
Nu e povestea celor ce isi spun ca nu pot trai fara iubire, sau a celor ce asculta o infecta manea pe un scaun din spatele autobuzului, nici a celor care isi exprima o iubire inchipuita, doar pentru a se auzi spunand asta... poate fi, daca se schimba (putin probabil) .
Beautiful dawn - lights up the shore for me... But I get on the bus and lose all my dreams. That's our story!
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Trebuie sa ai si tu un cuvant de spus, nu?