Mortua est

                     Stanescu, cazuse pe ganduri din ceruri

                     Si Creanga pierduse aievea din vise,

                     Pierdusem pruncia, ca floarea din vremuri,

                     Cand totul murise si timpul se-nchise.

                     Se-aduce din ganduri siragul de vise

                     Si cad amintiri din anii trecuti:

                     Cand prima iubire sublim incalzise

                     Si chipul , si ochii, si buzele stranse...

                     Prin sunete vagi se-aude cum vantul,

                     Adie prin vai, strabate iar muntii;

                     Se vede-n lumina cum plange pamantul.

                     In toate zacuse o viata... cuvantul,

                                              Acum, toate se sting!

                     Se sting iata, toate, in ganduri si-n lume,

                     Iar eu ma aplec sa mangai pamantul,

                     Ridic ochii-n ceruri vazand al tau nume,

                     Strangandu-ti durerea ce-ti umple mormantul.

                     Ma tem intru mine, caci totul va trece,

                     Ma tem intru timpuri, c-as plange pe veci,

                     Ma tem pentru mama, ce pala si rece

                     Te vede, zacand... si stie ca pleci.

    O melodie trista...

      Ce mai pot spune... condoleante :( ...  "te petrec si ma uit la tine, parca pierd ceva din mine..."  asta aud intru mine, alaturi de frustrarea care nu imi da pace: am uitat numele unei melodii.

      Am recitit poezia si, sincer, acum, am ochii acoperiti de lacrimi; lacrimi de durere, de tristete, de nehotarare... condoleante e tot ce pot spune si asta e trist. E prima data cand imi curg lacrimi si nu ma sfiesc sa o spun, caci, motivul meu nu e unul pueril, ci cat se poate de matur, spus de o realitate ambigua: moartea.

      Imaginatia mi te infatiseaza plangand, in urma sa, pe acel ultim drum, asa cum nu te-am vazut si nu imi doream sa te vad niciodata... asta e gandul care ma face sa scap din cand in cand o lacrima. Te vad tremuranda, lipsita de vlaga, aproape cuprinsa in bratele uitari, deznadejdii... Chiar daca nu il cunosteam pe tatal tau, pot simti ca era un om special, prin tine, si stiu ca numai un om special putea sa te creeze pe tine...tu.

      Inchin cuvant cu, cuvant spre aducere aminte, asa cum fiecare fraza se lasa continuata de speranta... Condoleante, Zambilici... acum, incepe viata pentru tine!