Inainte de toat trebuie sa imi dau seama ce fel de om sunt. Postarea asta e egoista, insa, daca te regasesti in felul meu de a fi poti crede ca am vorbit despre tine.
Azi am aflat ceva, anume, ca "baietii plang cu zambetul pe buze" , sau cel putin asa sustine Lucian - daca e vorba de asta, fie nu sunt baiat, fie sunt prea bovina (vorba ta, Ade) . Azi, am vazut cel mai pretios zambet: al copilariei... il vad rar, insa mereu la fel de pios, se arata atunci cand i se ofera ocazia. Azi sterg alta incercare (inca lucrez la asta) in a crede iubirea, sau doar sentimentul neslefuit si adolescentin. Azi respect ceea ce nu pot respecta ceilalti: propria persoana. Azi fac multe lucruri, greu si anevoios, de parca ar fi prima data...
Mi s-a spus de multe ori ca am un stil ciudat de a scrie, care ma face sa par mai degraba sensibil, decat puternic. Totusi, sunt in esenta un misogin insensibil, defect care ma protejaza de orice "neajuns senimental" ; aceeasi e esenta unui romantic incurabil, a pasiunii nebune si magiei din fiecare clipa, centrul oricarui lucru simplu si amintirea dansului in ploaie (da, de asta aveam azi chef, scuzele mele daca te-au speriat cei cativa stropi de ploaie), si visul oricarei imperfectiuni ajunse perfecte.
Mi-am dat seama ca sunt destul de ambiguu, permitandu-mi zile nenumarate fara scoala, dar ramanand acelasi protector al culturii, anti-manele, anti-sistem, injurand ca un adevarat fotbalist
, soptind insa aceleasi cuvinte dragi, perfecte intr-un moment potrivit, iubind detaliile, privind totalul, fiind eu, gandind obiectiv, tacand, vorbind in ganduri, invatand doua randuri dintr-o lectie oarecare, retinand pagini din istorii diverse si povesti felurite.Si totusi e vorba despre dragoste... Imi cer scuze ca vorbesc asa, "ciudat" uneori si ca sunt in fapt un egoist chinuit de ganduri prea grele. Vorbesc ca un filolog, privesc lucrurile obiectiv, ca un matematician... ce poate fi mai rau, atunci cand vrei sa mai crezi in oameni, sau in "Ea" , dar judeci orice gresala, le aduni intr-un pahar, schimbi paharul cu un vas mare, le strangi apoi in brate si deodata, iti cad la picioare... te impiedic, cazi, ajungi pe o banca, cub o cupola in bronz, intr-o zi linistita, umeda de toamna, te legi de ultimul minut, il privesti murind, te ridici, pleci...
Va suna cunoscut? va ofer toate visele mele... traiti in vise, dansati propria melodie, ascundeti surprize in palma si oferitile prin zambet. Ce poate fi atat de greu? Sigur nu veti fi la fel de ghinionisti! Multa bafta...
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Trebuie sa ai si tu un cuvant de spus, nu?