Despre mine, tine, noi...


   Melodia adolescentei noastre, ritmul copilariei; citeam undeva azi amintiri din adolescenta- cateva randuri. Cat de pretioase pot fi cuvintele in timp... Inainte sa ma pierd in randurile si cuvintele mele, sa ii multumesc si domnisoarei Rodica, pentru melodie. Multumesc frumos...
   Toate, de la sarutul in ploaie, intre fulgi de zapada, intre bulgarii pe care prietenii ii arunca catre noi, dar nu ne dam drumul mainilor, toate or sa dispara candva. Exact cum a plecat copilaria, cum au plecat momentele magice, cum au alergat departe, inocenta, caldura, bunatatea pura, privirile noastre neintelegatoare si toate prostiile de care ne temeam sa nu afle ceilalti, nestiind ca vor rade de joaca noastra.
    Ce frumos miros portocalele... dulce melodia, exact ca adolescenta, exact cum spune visatorul' , ce calma e seara si nelinistita primavara. Eu, in aceeasi camera in care vara trecuta scriam despre prieteni, despre filozofii copilaresti, despre drumurile mele lungi si peripetiile absurde, tu, in aceeasi lume in care si ieri, si maine, si anul trecut si cei ce vor urma te vor prinde captivi in aceleasi vise, aceleasi dorinte, mereu mai mari.
    Melodia mi-a facut o pofta de dans ciudata... m-am gandit pentru cateva minute la tot: apropierea corpurilor, pirueta care sa lase mirosul ei in urma fiecarei particule de aer, imbratisarea, pasii, pozitionarea mainilor, rafinamentul mainilor, piele... intr-un cuvant, m-am gandit la destule cat sa imi fac un chef de dans destul de mare. Sper sa va faca sa va treziti, sa dansati sa va bucurati de varsta.
   O sa plece, asa cum a facut-o copilaria, cum o va face si tineretea... cati isi mai aminteau de melodia asta, pana acum? "Coji de portocale" ... nici nu avea nevoie de cuvinte complexe- e insasi definitia adolescentei.
    Multumesc pentru amintire.