In ultimul timp s-ar zice ca am o criza de autodefinire. Ciudat sentiment.



   E dimineata, e 8:30 si eu sunt treaz de ceva timp. De pe la 7, mai precis. Stau cam prost cu somnul in ultima perioada, reusind sa fortez o adormire in jurul orei 3, in dimineata, trezindu-ma apoi in fiecare ora. Habar n-am care-i treaba, da' incepe sa devina ciudat. E greu, fizic vorbind: de la dureri ale muschilor care sunt oricum solicitati prin alergarile mele absurde si antrenamentele pe care le-am reinceput, dureri de cap, plus ochii pe care ii tin mai mult inchisi, cand sunt in camera.
   Oricum, ciudate stari. Am o melodie care se repeta anost ( Epilog- Vama Veche ) si 2-3 filme pe care le tot rulez, proiecte pe care par sa nu le mai termin, scoala pe care nu prea o mai intalnesc de o perioada, greseli cam dese, telefon defect pentru moment (se stinge/aprinde singur- probabil nevoie de resoftare) , net tampit, lipsa de chef de stat pe messenger (asta era dintotdeauna) , multe ore in bucatarie noaptea, putine ore de somn si... o viata dezordonata.
    Pierdut intre maturitate si copilaria propriilor gesturi, mai fortez din cand in cand un zambet fad si fals si ies pe strada. Indiferent de loc, de banca pe care ma asez , sau pamantul pe care imi intind corpul, privind cerul, ascultand cum mai trec masini, secunde, oameni, sau linistindu-ma prin natura vie a primaverii, indiferent de ora, de stropii de ploaie, razele calde de soare, indiferent de cat de copil, sau matur ma simt in unele momente, ramane o stare ciudata: rece, si nu afara, ci in mine.
   "Sa am o inima prea mica?" ... ma citam. Sunt poate prea prostut, iar uneori, asta doare. Sper sa va placa melodia, e veche pe blog.