Dicolo de melodia lui Robbie Williams, propozitii amestecate...

   Si cati nu ne-am dori sa fie asa? Sa fie ea sau el, acolo, mereu... "Mereu" e un cuvant prea mare, pentru toate greselile noastre, pentru noi. Cate randuri n-am scris in fiecare noapte, adormind cu gandul la ea, imaginandu-ne-o razand, dansand, plangand in bratele noastre? Cate pagini nu s-au umplut cu toate cuvintele spuse in vis, sau dimineata, in imaginatia noastra, in tot dorul de zambetele ei? Probabil mult prea multe...
   Timpul e ironic, intocmai ca un american cu un fix idiot, care tine neaparat sa te frustreze (si Doamne cat de prosti sunt!). Timpul fura, aduce, pastreaza, sterge amintiri, sentimente, cuvinte. Daca ieri erati de mana si va sarutati, azi timpul va fura urma de zambet ce incepuse sa se intipareasca pe chipul tau, iar pe ea o va duce departe de tine, unde isi va continua zambetul. Va fi la fel de speciala, doar ca pentru altcineva. La fel si in cazul lui, care probabil isi va regasi mai repede acea cale...
   Ea e a ta, pana cand te vei indragosti, iar tu al ei, mult dupa ce pleaca; la fel e si in cazul opus. Avem reguli simple, pe care nu le respectam, ceea ce ne face usor de anticipat (aici am un lapsus).
   Pe cat de frumoase sunt melodiile de dragoste, pe atat de trista e fiecare poveste. Si nu as vrea eu sa fiu cel care distruge visul, dar iubirea e o fantasma, nimic mai mult. Ciudat e ca, nici macar nu credeam ca iubirea se poate naste din zambete, apoi am observat cum creste, fara sa o spun, asteptand momentul perfect. Si normal, timpul a fost ironic in toata splendoarea lui si... mi-a rapit si zambetul ala tamp, de dupa fiecare mesaj, sau gand si ziua in care trebuia sa spun "Te iubesc" , pentru prima data. Totusi, am zambit, pentru ca cineva mi-a spus : "E speciala, doar ca, acum e pentru un alt El." . Avea dreptate, copila era speciala, a ramas speciala si eu am gresit doar drumul. Nu puteam sa cred ca e a mea, doar pentru ca am sarutat-o, sau strans-o in brate. Aveam nevoie de ea pentru asta si... exact ca tine.Prin asta semanam: avem aceleasi povesti. Si cate nu s-au spus?
    Iti pot ghici atat de usor povestea: zambeai la primele mesaje, te-a surprins cand ai vazut cate aveati in comun, au trecut zile fara sa le observi, saptamani, apus si rasarit, fara ca tu sa observi altceva decat frumusetea unor priviri. Ai crezut, poate ti-a dat siguranta de a crede inca o data, poate siguranta de a crede pentru prima oara, irelevant: ai crezut. Ai zburat un timp si ai obosit, ai gresit si... aici ne diferentiem: stiu relatii care se consolideaza din unele greseli (nu tampenii ca inselatu') , altele care se distrug. Intr-o zi apoi, toate s-au terminat. Desi stiai ca se poate intampla, te-a luat prin surprindere, ti s-a parut ca e prea brusca despartirea si, a fost timpul in care lucrurile pe care le faceati le urai cel mai puternic. Te intrebai cum de altii au putut, iar tu... Vezi, e simpla povestea, tristetea insa, sta in numele celor doi. Asculta-i povestea unui prieten, incearca sa nu iti pleci privirea, priveste-i ochii cand ii rosteste numele...
   Melodiile frumoase, povestie triste... frumoasa viata, nu? oricum, timpul e la fel de ironic cu toti. Pentru cei mai buni prieteni de pe pamant... doar ascultati-va povestile. Suntem inca, copii... Sper sa va placa si melodia.